Politist agresat de un tanar din Mironu. Batausul este cautat de organele de ordine, fiind dat disparut dupa comiterea faptei


Intră acum și în grupul de

Un agent de poliţie din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Păltinoasa a fost miercuri după-amiază victima unui tânăr recalcitrant în timp ce se afla la muncă.

Conform datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, angajatul MAI a fost nevoit să se deplaseze miercuri în satul Mironu, comuna Valea Moldovei, de unde s-a primit o sesizare din partea unei femei care reclama faptul că fiica sa ar fi sechestrată la locuinţa unui consătean.

„După ce agentul de poliție a ajuns la locuința reclamatului a stat de vorbă cu părțile implicate, a constatat faptul că fata locuiește de bunăvoie cu acesta, cei doi având o relație de concubinaj. Totuşi, la un moment dat, de polițist s-a apropiat un tânăr de 26 de ani, din localitate, cu antecedente penale, fiul femeii care a făcut reclamaţia, care fără niciun motiv și fără a da vreun semn că are intenții ostile, l-a prins cu o mână de gât pe polițist și l-a împins încercând să-l lovească cu pumnii”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul IPJ Suceava, insp.princ. Alin Botezatu.

Din fericire poliţistul a reuşit să pareze loviturile şi a folosit sprayul iritant-lacrimogen din dotare îndepărtând agresorul. Cu toate acestea, „în urma altercației, agentului de poliție i-au fost sustrase un telefon mobil, o mapă în care se afla hârtie de scris, mai multe acte normative și 50 lei”, a mai adăugat Alin Botezatu.

După comiterea faptei, agresorul a fugit în pădurea din apropierea locuinței, cercetările fiind continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj şi fiind dispuse măsuri de căutare și urmărire a agresorului.


Intră acum și în grupul de